Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Comunicat – Vizită de studiu la Leova privind procesul de amalgamare voluntară

La data de 16 aprilie 2026, Primăria orașului Leova a găzduit o vizită de studiu a unei delegații din Ungheni, împreună cu reprezentanți ai 8 primării care au inițiat procesul de amalgamare voluntară.

Vizita a avut drept scop facilitarea schimbului de experiență și de bune practici în domeniul reformei administrativ-teritoriale. În cadrul discuțiilor, au fost abordate principalele provocări întâmpinate de autoritatea publică locală din Leova în procesul de amalgamare, precum și realizările obținute și soluțiile identificate pentru dezvoltarea eficientă a comunității.

Participanții au fost informați despre activitatea Centrul Unificat de Prestare a Serviciilor (CUPS), inclusiv despre modul de organizare și funcționare a acestuia, precum și despre procedurile aplicate în centrele din localitățile amalgamate.

Programul vizitei a inclus și deplasări în teren, delegația vizitând Complexul turistic Valul lui Traian și Palatul de Cultură Petre și Ion Aldea-Teodorovici, obiective relevante pentru dezvoltarea locală și promovarea patrimoniului cultural.

Vizita a fost organizată la inițiativa domnului Vitalie Vrabie, primarul municipiului Ungheni.

Menționăm că Primăria orașului Leova este una dintre primele autorități publice locale din Republica Moldova care a inițiat procesul de amalgamare voluntară, alături de Primăria Călinești, fiind deja amalgamată cu localitățile s. Sîrma, s. Tochile Răducani și s. Sărata Răzeși.

Modelul implementat la Leova constituie un exemplu relevant de bune practici, demonstrând eficiența procesului de amalgamare în vederea îmbunătățirii serviciilor publice și a condițiilor de trai pentru cetățeni.

Municipiul Ungheni, împreună cu alte 18 localități și 7 primării, a inițiat procesul de amalgamare voluntară, urmând acest model.

Primăria orașului Leova își exprimă deschiderea pentru cooperare și schimb de experiență cu toate autoritățile publice locale interesate de acest proces și urează succes tuturor comunităților implicate în implementarea reformelor.

Articole Recente

Cartea orașului Leova