×
Meniu

ANUNȚ privind lansarea Concursului de selectare a membrului ONG_2025

Anexă 
La Dispoziția nr.95 din 25.03.2025

ANUNȚ privind lansarea Concursului de selectare a membrului din partea
organizațiilor necomerciale al Comisiei de evaluare și selectare a
proiectelor organizațiilor necomerciale, în vederea finanțării
nerambursabile în orașul Leova, în contextul PFON – 25

Primăria orașului Leova anunță lansarea Concursului de selectare a membrului din partea organizațiilor necomerciale al Comisiei de evaluare și selectare a proiectelor organizațiilor necomerciale în vederea finanțării nerambursabile în orașul Leova, în contextul Programului de finanțare nerambursabilă a proiectelor ON în orașul Leova, ediția 2025 (PFON-24), în conformitate cu dispoziția Primarului nr.95 din 25.03.2025.

Concursul se desfășoară în conformitate cu Regulamentul de activitate a Comisiei de evaluare și selectare a proiectelor organizațiilor necomerciale, în vederea finanțării nerambursabile, în orașul Leova (Anexa nr. 4 la Regulamentul cu privire la mecanismul de finanţare nerambursabilă a proiectelor organizaţiilor necomerciale în orașul Leova, aprobat prin Decizia Consiliului orășenesc Leova nr. 2/13 din 28.11.2023), conform căruia, „cel puţin un membru al Comisiei este din partea organizaţiilor necomerciale, selectat de către primar prin concurs public”.

CONȚINUTUL DOSARULUI:

  • cerere de participare la concurs;
  • scrisoare de recomandare din partea organizației, pe care o reprezintă;
  • CV personal.

MODUL ȘI TERMENUL DE DEPUNERE:

Dosarele aplicanților se depun în format fizic sau electronic (semnate electronic sau olograf, la adresa primaria.leova@apl.gov.md și în copie serviciuatragereainvestitiilor@gmail.com), până la data de 02.04.2025 (ora 17:00), la adresa Primăriei orașului Leova, str. Unirii, 22, biroul atragerea investițiilor, informare și protocol (et. 2, bir. 14) sau Anticamera Primăriei, care vor asigura primirea și înregistrarea dosarelor candidaților.

SELECTAREA CÂȘTIGĂTORULUI:

Selectarea membrului Comisiei din partea organizaţiilor necomerciale, va avea loc prin solicitarea opiniei societății civile, prin sondaj lansat pe platforma Alerte.md/Leova. Sondajul va fi activ timp de 5 zile lucrătoare, iar candidatul cu cele mai multe voturi va fi considerat câștigător.

Organizația membrul căreia va face parte din Comisie, nu poate candida la Concursul de finanțare nerambursabilă a proiectelor organizațiilor necomerciale în orașul Leova în cadrul PFON-25.

*** Scopul PFON-25 este motivarea organizațiilor necomerciale în desfășurarea activităților de utilitate publică, spre beneficiul cetățenilor și dezvoltarea orașului Leova.