×
Meniu

Proiectul: „DIASPORA PENTRU LEOVA. Management de gestionare a deșeurilor eficient în comunitatea TA”

Primăria orașului Leova este încântată să anunțe o nouă realizare în cadrul proiectului „DIASPORA PENTRU LEOVA. Management de gestionare a deșeurilor eficient în comunitatea TA”, implementat în parteneriat cu un Grup de inițiativă al băștinașilor și Diasporei din orașul Leova. Proiectul a fost aplicat în cadrul Programului „Diaspora Acasă Reușește DAR  1+3”, 2024, fiind achiziționat și livrat un nou Tractor Belarus, care va fi gestionat de Întreprinderea Municipală „SALUBR-LEOVA”.

Scopul proiectului este: Modernizarea infrastructurii de colectare și transportare a deșeurilor, și îmbunătățirea gestionării deșeurilor în orașul Leova, prin facilitarea creării unor condiții favorabile de prestare a serviciilor de salubrizare pentru populația orașului, implicit îmbunătățirea calității mediului ambiant și a sănătății, și prin implicarea comunității în procesul decizional local și mobilizare comunitară, consolidând relațiile între Administrația Publică Locală și cetățeni (Băștinași și Diasporă).

Costul total și final al proiectului este de 640.000,00 MDL, din care:

  • 120.000,00 MDL – finanțare din partea Guvernului Republicii Moldova;
  • 250.000,00 MDL – contribuție din partea partenerului de dezvoltare, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM Misiunea în Republica Moldova);
  • 270.000,00 MDL – contribuția Primăriei orașului Leova, locuitorilor orașului și reprezentanților Diasporei leovene de peste hotare.

De asemenea 38.081,00 MDL fiind colectați prin intermediul Platformei Particip.md, demonstrând mobilizarea și generozitatea comunității locale și a Diasporei.

Echipamente achiziționate anterior, cu sprijinul Organizației Internaționale pentru Migrație, includ:

Încărcător frontal – 1 buc.
Lamă de zăpadă universală – 1 buc.
Lamă de dezăpezire – 1 buc.
Cupă multifuncțională – 1 buc.
Fertilizator – 1 buc.
Anvelope – 2 buc.
Camere agricole – 2 buc.
Containere de 1100 litri – 2 buc.

Ne exprimăm recunoștința pentru sprijinul acordat și pentru implicarea tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui important proiect pentru comunitatea noastră!

Acest proiect este finanțat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Guvernul Republicii Moldova, Diaspora și Băștinașii din orașul Leova, și Primăria orașului Leova.

https://www.facebook.com/GuvernulRepubliciiMoldova

https://www.facebook.com/iom.moldova

https://www.particip.md/

https://www.facebook.com/BiroulRelatiiCuDiaspora

https://www.youtube.com/shorts/vcdSP6xxvYs