ANUNȚ privind lansarea Concursului de finanțare nerambursabilă a proiectelor organizațiilor necomerciale în orașul Leova, etapa II, 2024
ANUNȚ privind lansarea Concursului de finanțare nerambursabilă a proiectelor organizațiilor necomerciale în orașul Leova,în cadrul Programului de finanțare nerambursabilă a proiectelor ON în orașul Leova, ediția 2024 (PFON-24)
Consiliul orășenesc Leova anunță lansarea Concursului de finanțare nerambursabilă a proiectelor organizațiilor necomerciale în orașul Leova în cadrul Programului de finanțare nerambursabilă a proiectelor ON în orașul Leova, ediția 2024 (PFON-24).
Scopul PFON-24 este motivarea ON în desfășurarea activităților de utilitate publică, spre beneficiul cetățenilor și dezvoltarea orașului Leova.
Obiectivele specifice și domeniile prioritare de finanțare. Consiliul orășenesc recunoaște importanța fiecărui domeniu de utilitate publică pentru care ar putea aplica organizațiile, prin urmare, prioritar pentru anul 2024, ca domeniu de dezvoltare și finanțare este stabilit:
Nr. d/o | Domeniul prioritar de finanțare | Obiectivul specific |
1. | SPORTUL, EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI TURISMUL SOCIAL | Dezvoltarea turismului în orașul Leova și încurajarea modului sănătos de viață prin practicarea sportului. |
Autoritatea finanţatoare este Consiliul orășenesc Leova, care oferă finanţare nerambursabilă pentru implementarea proiectelor organizaţiilor necomerciale, conform priorităţilor de dezvoltare stabilite, în baza concursului, cu respectarea procedurilor descrise în Regulamentul privind mecanismul de finanțare nerambursabilă a proiectelor organizațiilor necomerciale în orașul Leova (aprobat prin decizia Consiliului orășenesc Leova nr. 2/13 din 28.11.2023).
Solicitantul (aplicantul/candidatul la concurs) este organizaţia necomercială, înregistrată pe teritoriul orașului Leova, care deține statut de utilitate publică și care solicită susţinerea financiară nerambursabilă pentru implementarea proiectelor de interes public în domeniul de dezvoltare, conform priorităților stabilite, pe teritoriul orașului Leova.
Cuantumul total al alocaţiilor bugetare pentru finanţarea nerambursabilă în anul 2024: 300.000,00 lei (trei sute mii lei).
În contextul asigurării continuității Programului și susținerii inițiativelor locale, se mai alocă 200.000,00 lei (două sute mii lei) pentru anul anul 2024, cu valorificarea până la sfârțitul anului 2024, în cadrul proiectelor implementate la nivel local.
Suma maximă per proiect: se va stabili de către Comisia de evaluare, în dependență de proiectele aplicate.
*Notă:Acordarea finanţării nerambursabile trebuie însoţită de o contribuţie din partea beneficiarului de minimum 10% din valoarea totală a finanţării proiectului.
Nu se acordă finanţare nerambursabilă solicitantului dacă acesta:
- se află în incapacitate de plată;
- are conturile bancare blocate;
- nu a îndeplinit obligațiile în alte contracte asumate;
- nu a utilizat resursele financiare alocate conform clauzelor contractului de finanțare nerambursabilă încheiat anterior;
- a prezentat informații false în documentele furnizate;
- nu a prevăzut în statutul organizației activitatea corespunzătoare domeniului la care participă la concurs;
- nu are statut de utilitate publică;
- nu este înregistrat pe teritoriul orașului Leova.
Depunerea dosarelor:
Pentru înscriere la concurs, ON care întrunesc condițiile de eligibilitate și sunt interesate, pot depune dosarul de solicitare a finanțării, în următoarea componență:
- cererea de finanţare, conform anexei nr.1 la Regulament (word);
- bugetul proiectului, exprimat în MDL, conform anexei nr.2 la Regulament (word);
- declaraţia privind neadmiterea conflictului de interese și neadmiterea dublei finanțări, conform anexei nr.3 la Regulament (word);
- copiile după: Statut, Extrasul din Registrul de Stat al Agenției Servicii Publice, certificatului de utilitate publică, autentificate, pe fiecare pagină, prin semnătura și ștampila conducătorului organizației;
- raportul de activitate, inclusiv financiar;
- certificatul privind lipsa sau existența restanțelor față de bugetul de stat;
- certificat privind deținerea, de către organizație, a unui cont curent la bancă;
- declarația cu privire la impozitul pe venit;
- alte documente în conformitate cu condițiile concursului.
Modul și termenul de depunere:
Dosarele de solicitare a finanţării se depun în format fizic sau electronic (semnate electronic, la adresa primaria.leova@apl.gov.md), până la data de 20.09.2024 (ora 17:00), la adresa Primăriei orașului Leova, str. Unirii, 22, la secretariat, unde vor fi înregistrate, iar solicitantul va fi informat în scris despre recepționarea dosarului, care va transmite dosarele secretarului Comisiei, din cadrul Serviciului atragerea investițiilor, informare și protocol (bir. 10).
Persoane de contact:
Președinte: Bujorean Alexandru, Primarul orașului Leova
Tel.: +373 67168000
- mail: leova@apl.gov.md
Secretar: Vulpe Cristina, Specialistă principală (în domeniul atragerea investițiilor, informare și protocol), Primăria orașului Leova
Tel.:+373 78875390
E- mail: serviciuatragereainvestitiilor@gmail.com
*Notă: Dosarele de solicitare a finanţării care nu au fost depuse în termenul stabilit, nu vor fi înregistrate şi evaluate. În cazurile în care doar o organizaţie necomercială a depus dosarul pentru participare la concurs, Comisia decide desfăşurarea concursului, fără a anunţa concurs repetat.
Procedura de evaluare:
Evaluarea şi selectarea proiectelor se va realiza în termen de 10 zile de la finisarea termenului de depunere, de către o comisie, aprobată prin decizia Consiliului orășenesc Leova, în conformitate cu Regulamentul (decizia Consiliului orășenesc Leova nr. 3/3 din 19.12.2023).
Punctajul proiectului se stabileşte în urma evaluării dosarului de solicitare a finanţării, conform criteriilor de evaluare:
Nr. crt. | Criteriul de evaluare şi punctajul maxim |
1. | Importanţa proiectului propus în contextul realizării priorităţilor şi obiectivelor specifice anunţate în condiţiile de desfăşurare a concursurilor de selectare a proiectelor (15 p) |
2. | Calitatea şi relevanţa propunerii de proiect: descrierea problemei şi strategia propusă de soluţionare a acesteia; gradul de corelare dintre scop, obiective, activităţi şi rezultatele aşteptate (25 p) |
3. | Calitatea întocmirii bugetului (buget întocmit realist, corect reflectă toate cheltuielile necesare pentru activităţile planificate, inclusiv justificarea cheltuielilor) (15 p) |
4. | Mecanismul propus de monitorizare, evaluare şi prezentare a rezultatelor proiectului (10 p) |
5. | Vizibilitatea proiectului şi metodele de promovare (5 p) |
6. | Sustenabilitatea proiectului şi măsuri de gestionare a riscurilor interne/externe (10 p) |
7. | Experienţa profesională pentru asigurarea managementului proiectului; experienţa organizaţiei şi a echipei în realizarea acţiunilor propuse (10 p) |
8. | Experienţă în colaborare, parteneriat cu autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale din ţară şi din străinătate, după caz (5 p) |
9. | Capacitatea financiară a organizaţiei necomerciale de a atrage resurse, altele decât cele oferite de autoritatea finanţatoare, inclusiv de la alţi cofinanţatori (5 p) |
Punctaj maxim posibil: 100 p |
Comunicarea rezultatelor și depunerea contestațiilor:
În urma evaluării dosarelor de concurs, în termen de 7 zile, rezultatele sunt comunicate organizaţiilor care au depus dosarul de solicitare a finanţării.
Timp de 10 zile calendaristice de la comunicarea rezultatelor, candidații pot depune contestații, ulterior, următoarele 10 zile, acestea se soluționează. În timp de 15 zile de la încheierea termenului de soluționare a contestațiilor, sunt publicate rezultatele concursului și componența nominală a comisiei de evaluare.
Pocedura de finanțare:
Susținerea financiară a proiectelor organizațiilor necomerciale se efectuează în baza contractului de finanțare nerambursabilă, semnat de către Primăria orașului Leova cu organizația/organizațiile necomerciale câștigătoare.
Primăria încheie contracte de finanțare nerambursabilă doar cu organizațiile necomerciale aprobate prin decizie ca urmare a deciziei Comisiei.
Informarea și instruirea organizaților interesate:
Prezentul anunț se publică pe pagina web oficială a Primăriei orașului Leova (https://primarialeova.md/) și în alte mijloace de informare în masă cu cel puţin două luni înainte de data-limită pentru depunerea dosarelor de solicitare a finanţării.
Aplicanții pot beneficia de instruire și suport, în vederea depunerii dosarelor, care va avea loc în perioada 20.07.2024-20.09.2024, Serviciul atragerea investițiilor, informare și protocol, biroul 10, între orele 08:00-17:00.